Albastru nemarginit, aprope transparent- Ryu Murakami

Colorat de aerul zorilor, ciobul, care încă mai avea urme de
sânge pe margine, era aproape transparent.
Era un albastru nemărginit, aproape transparent. M-am ridicat
şi, îndreptându-mă către casă, mi-am zis că vreau să devin ca
bucata de sticlă. Că vreau să se reflecte în mine unduirea lină şi
albă. Că vreau să arăt şi celorlalţi acea curbă blândă.
Marginea cerului s-a albit şi imediat ciobul s-a opacizat. Când
au început să se audă păsările ciripind, ciobul deja nu mai reflecta
nimic.
Lângă plopul din faţa blocului era ananasul pe care îl
aruncasem ieri. Capătul tăiat, ud, încă mai răspândea acel miros.
M-am aşezat pe vine şi am aşteptat păsările.
Dacă or să vină în zbor şi dacă lumina caldă o să ajungă până
aici, poate că umbra mea alungită va acoperi ananasul şi păsările
cenuşii.

Acesta este unul dintre citatele mele preferate. Este atat de profund, si atat de complex incat trebuie sa-l citesti si sa-l analizezi de 10 ori ca sa il intelegi. Iar pentru a-l patrunde cu adevarat nu poti decat sa incerci sa intelegi pe deplin punctul de vedere ala autorului.... 

Tinand cont si contextul - este pur si simplu sublim.