Toamna din nou

Acum stiu de ce imi place toamna. In fiecare an am sezantia ca am mai pierdut o vara… asa cum imi pierd sansele, sperantele, si visele. Cu timpul se duc toate, una cate una, pana cand… pana cand nu raman decat un copac despuiat de frunze in ploaia rece de toamna… Imi e frig. Imi lipseste atingerea calda a soarelui. Imi e frig si sunt singur… singur cu gandurile mele – o imagine dezolanta daca ma intrebati pe mine – . Imaginati-va cat de sinistru poate fi sa trebuiasca sa te infrunti zilnic cu cele mai mari temeri ale tale, si defiecare data sa realizezi acelasi lucru: nu ai cum sa castigi.

Cand ma gandesc la toamna imi vine in minte inevitabil imaginea unui parc care cu ceva saptamani in urma era plin de viata, de copii jucandu-se, de rasete si bunavoie, acum zace abandonat, intr-un fel si-a pierdut scopul, ocazional mai serveste ca adapost unor indragostiti, unor melancolici sau pur si simplu ca popas in drum spre casa de la cumparaturi, insa, nu mai e recreational intr-un sens bun. Vedeti aici e si problema mea: nu-i nimic in neregula cu a fi singur… cu a fi antisocial… sincer chiar imi place acest lucru. Ce ma deranjeaza cu adevarat… Hmm… adevarata problema sunt eu. Eu si gandurile mele.

Viata e un paradox care nu va inceta niciodata sa uimeasca: prefer sa fiu singur pentru ca detest compania altor oameni, in acelasi timp caut compania altora pentru a nu fi singur cu gandurile mele…  

Prostii debitate la 5 dimineata

 Sa vedeti ce prostii poa' sa-mi debiteze mie mintea pe la cinci dimineata. Stiu ca probabil mai bine ii dadeam delete imediat ce terminam, insa cred ca-mi sunt dator cu mai mult respect de sine. Drept dovata:

Omul prin natura sa a cautat mereu compania altor membrii ai rasei sale. Asta este secretul care l-a ajutat sa supravietuiasca din preistorie si pana astazi. Nicio primata-indevenire-om nu ar fi reusit   omoare de una singura tigrul-cu-dintii-sabie sau orice alt animal feroce cu dinti mari si ascutiti.

Impreuna oamenii au construit cladiri pana la cer, au pasit pe luna, au schimbat pamantul, si-au batut joc de natura, vreme, si orice altceva. In grup omul a depasit orice obstacol. Insa iata-ne cum ne zbatem neputinciosi in fata celui mai vechi inamic al nostru: singuratatea.

Desi avem la dispozitie telefoane mobile si oferte speciale ce ne permit sa vorbim unul cu altu la poli opusi ai terrei, ne putem scrie, vedea si auzi in timp real cam de oriunde, suntem singuri. Avem trenuri cu viteze imense, avioane ce depasesc viteza sunetului, avem tot ce am putea dori, si totusi suntem singuri. Locuim cate 100 intr-un singur bloc, dar nu ne cunoastem mai mult de 3 vecini, iar daca o facem atunci suntem barfitori, in consecinta, evitati.

Obisnuiam sa cred ca singuratatea poate fi descrisa ca acea stare pe care o simti atunci cand nu esti in preajma persoanelor dragi, un sentiment partial sinonim cu dorul, la care mai adaugi si o camera goala si mult nimic in preajma ta, eventual o muzica trista. Intre timp am realizat ca ceea ce eu credeam a fi singuratate nu este defapt decat instrainare. Singuratatea este atunci cand esti inconjurat de oameni si totusi te simti de parca ai fi in mijlcul Saharei: simti ca te sufoci si nu ai cui sa-i spui, si totul pare a fi doar o iluzie cauzata de caldura care te doboara. Asa percep eu singuratatea acum.

Chiar daca as putea oricand sa pun mana pe telefon sa sun pe oricine sau as putea sa intru pe mess sa-l salut pe amicu ala al meu, despre care credeam ca e de treaba, sa-l intreb ce mai face sa-I zic la randu-mi ca si eu fac relativ bine si sa programam o iesire la bere, as putea sa ies afara la alergat sa sun o colega si sa o invit la un suc( my treat), eu aleg sa zic pass la toate si  cel mult sa ma duc pana la magazine sa-mi iau o sticla de cola si un pachet de tigari. Daca am vorbit cu tipa de la magazin se cheama socializare, nu?

Mai ciudat este atunci  cand ma uit la tipa din fata mea de la coada, la mosu de pe bancheta alaturata din tramvai, la colegu din sala de examen observ in ochii lor acelasi lucru pe care il vad si la mine: sunt singuri, ceea ce ma face sa intreb: ce anume ne indeparteaza asa tare unii de ceilalti?

Chiar as fi interesat sa vad ce parere aveti si voi, so feel free to comment if u feel like doing it..

Numai bine si ne auzim, aici, la urmatoarea supradoza de cofeina. 

Romanticul - clasic, mit sau doar prostie?

Intr-o tara in care si cele mai ridicate standarde sunt joase si intr-un timp in care totul este facut in graba ce inseamna mai exact “romantic”?

Daca ar fi sa ne luam dupa DEX, romantic este cineva  visător, melancolic, care manifestă sensibilitate şi exaltare, pasiunea fiind mai puternică decât raţiunea; cuprins de sensibilitate şi exaltare deosebită, daca ne luam dupa realitatea cotidiana un romantic este un prost.  Romantismul, la fel ca si curentul omonim a apus demult.   

Ne-am obisnuit sa oferim putin, deci ne multumim cu putin.

Pentru a cuceri o fata in ziua de azi trebuie sa ai, nu neaparat  in ordinea data, urmatoarele : corp lucrat, fata draguta, freza jmekera facuta la stilist, masina… preferabil an de productie >2003, si un trecut de gigolo italiano: daca alea l-au vrut inseamna ca are el ceva mijto deci il vreau si eu / da ce eu’s mai proasta, toata lumea si-o trage cu el , doar eu nu?

Bineinteles, in calitatea mea de misogin ferm convins afirmatia de mai sus nu ma face sa rosesc, insa pentru a demonstra ca incerc sa fiu cat de cat obiectiv si profesionalist, si ca nu incerc doar sa arunc vina pe una din parti cititi in continuare:

Pentru ca un baiat fie atras de o fata este nevoie de (alegeti trei sau mai multe optiuni): tate(a se citi tzatze) , cur , promiscuozitate, haine provocatoare, miscari lascisive, minte invers proportionala cu lungimea fustei (deh... studiile recente arata ca cica, noi, masculii debordanti de testosteron ne simtit amenintati de femeile puternice) sau , la polul opus sunt cei care cauta inocenta , pietate, intruchiparea feciorismului feminin…  toate astea ei le cauta pentru.. ei bine… pentru ca stiu ca nu sunt de gasit iar daca gasesc ceva pe aproape nu sunt mutumiti.(vezi paranteza anterioara).

In tot avangardismul asta emotional eu ma situez undeva prin secolul 18. Sunt un romantic incurabil si ma exaspereaza asta. Fac gesturi romantice, si nu doar pentru a o aduce in pat. O fac pentru ca-mi place.

Desi realizez ca trebuie sa ma adaptez vremurilor, o iesire din banal nu strica niciodata. Insa, e recomandabil ca a doua zi sa se revina la rutina cea de toate zilele… Nu vrem sa transformam “deloc” in “prea mult.

Why are you so affraid?

Stau si ma intreb de ce sunt oamenii asa speriati de critici?

Mai bine de jumatete din populatia lumii afirma ca prefera sa moara decat sa vorbeasca in fata unui public.

Cu toti ne temem de feedbackul din partea celorlalti.. dar cand vine vorba de critici, de ce intotdeauana criticile negative sunt cele care conteaza?

Poti primi 10 critici pozitive si adevarate si doar o cirtica negativa (si aia adevarata) si intotdeauan vei alege sa o crezi pe aia negativa. Desi ne cerem partenerilor de viata sa aibe incredere oarba in noi, chiar noi suntem primii sa ne indoim de propiile noastre puteri.

De ce sa ne fie teama de esec? Defapt esecurile sunt cele care ne fac sa evoluam, nu reusitele.

Oricand ne putem baza pe critica unui prieten apropiat pentru a ne ajuta sa ne imbunatatim dar in final singura critica care conteaza este propiria ta parere.

E toamna..

Azi noapte pentru prima data in ultimele carteva luni patul mi s-a parut insuportabil de mare, sentimentul de singuratate ma coplesea si... aveam nevoie de o patura. Se pare ca toamna chiar se apropie cu pasi repejori si asta o vesteste nu numai caderea frunzelor.. Imi vine greu sa explic... este sentimentul ala ca ceva se sfarseste. Melancolia. Frica.
Inceputurile noi ar trebui sa aduca speranta, fericirea bunadispozitia, dar nu si pentru mine. Eu sunt un las. Nimic nu ma sperie mai tare decat explorarea necunoscutului.
Curand va trebui sa las in urma orasul in care mi-am petrecut  ultimii 15 ani... prietenii... familia. Mie teama ca multe din relatii se vor raci cu distanta si doar putine vor supravietui... Insa, dincolo de melancolia asta de toamna am sentimentul ca ma indrept spre mai bine. Nu e scris unui barbat sa caute fericirea... dar nimic nu ma poate impiedica sa fiu fericit :)
Un video si o piesa super :


Mi-a fost dor sa scriu. Multumiri pt piesa Mirunei care i-a dat piesa lui Tiby care mi-a dat-o mie... :)

De ce nu se emrita sa stai la camin..

Uitati un motiv bun sa nu va duceti la camin :)))

Heartbreak..

Sa ne traiasca cu numele toti Andreii si Andrelele. Sa ne prospere si orasu, ca cine stie poate intr-un viitor apropiat va fi mai fain... 

Am dat ieri o tura prin centru pe la standurile instalate pe strazi... 50 de mii o clatita :| 20 de mii o turta dulce care avea un gust de parca a mai fost mancata odata... si cam de atat am avut bani :))... in rest, foarte placut la vedere, multe chestii sclipicioae, luminoase si cu sclipici si fosforescente si fluorescente... ma rog, ati prins ideea... Stomacul meu face tumbe la mirosul micilor si restul chestiilor placut mirositoare... Bine, acu el mai facea tumbe si la vederea specimenelor de pe strada(la ora 10 seara, bezna totala... individul purta ochelari de soare :| ) dar asta treaca-mearga de la noi :-J

Poate mi se pare mie dar parca inainte erau mai mijto luminitiile pe care le punea Primaria in oras... anu asta sunt prea simple... parca ar  fi criza :-??

In alta ordine de idei, aseara am dansat salsaaaaaaa \:D/ Am ajuns si eu vreo juma de ora in Elite la party si a fost  foarte tare. Chiar mi s-a facut dor de vremurile in care mergeam la cursuri :P Am cam uitat tot ce invatasem.. dar mi-am amintit destul de repede... (zic eu, xD )

Multi ati auzit piese de'ale lui Sophie Ellis Bextor, dar nush cat de multi o stiti. Ei... tipa este pur si simplu geniala. Incepand de la cum arata, la cum canta, accent ... totul imi place la ea. Mai ales ca e o scumpa :D La toate emisiunile la care am vazut-o s-a comportat super tare, a fost amabila, funny etc... :D

Let the music get the best of you all :D