"You said if you would have wings so you could fly, you'd never come back down.
You only have eyes for that blue, blue sky." Ikimonogakari-Blue Bird

"Adevarata putere este aceea de a nu te da batut niciodata!"


"In my heart the will, in my hands the means!"

"
"In my heart the will, in my hhands the means!"

"Vom ajunge vreodata intr-o situatie atat de disperata incat sa ne inchinam unui criminal, sau sa-l addoram ca pe un Zeu al noii ordinii mondiale?..."

Narcis

<“Ce poveste frumoasă”, rosti Alchimistul.”>>

Aceasta este o alternativa la povestea lui Narcis luata din "Alchimistul" lui Paulo Coelho...

In viziunea mea, acest citat reprezinta perfect egoismul si egocentrismul fiecaruia dintre noi... Suntem prea preocupati de noi insine, pentru a-i mai vedea si pe ceilalti. De multe ori, zilele trec fara sa ne gandim macar o singura data la persoana de langa noi, fara sa realizam ca nu suntem singuri. Si asa pornim in  viata, "singuri", crezand ca scopul ei final este sa gasim ceea ce cautam, ce ne-am propus fiecare... Eu cred ca scopul vietii - buna, rea - cum o fi ea e sa te bucuri de cine-ti este aproape...

Ati tot vazut prin filmele alea moralizatoare de care v-am mai spus... cand copilul rebel isi jigneste bunicu, pleaca de acasa iar cand ajunge inapoi seara, bunicu e mort, iar isi da seama cat de mult a insemnat defapt pentru el... Deasta spun eu ca sunt filme proaste... pentru ca nu aduc nimic nou... asta se intampla zilnic cuiva pe care il cunosti sau chiar tie.

Suntem prea orbiti de scopurile noastre- bune, rele, motivate sau nu, corect alese sau meschine!

Acum va intreb pe fiecare dintre voi: Mai tineti minte cand erati copii cat de usor va era sa va imprieteniti cu cineva? Va duceati ziceati buna, sau stateati si va uitati curiosi, si fara sa va dati seama va si trezeati ca erati prieteni. De ce? Pentru ca nimic nu e mai de pret ca un zambet din inima! Iar un  zambet real mai greu vezi, pana si la adolescent... sa nu mai zicem de adulti si batrani...

Doamne!! Cate am sa spun!! Scuzati-ma daca idile sunt mai incalcite...dar imi vin asa de multe de odata ca e greu sa le corelez... :|

Apreciati pe cine aveti aproape, acum, cat inca nu e prea tarziu, si incercati sa Zambiti cu Z mare!

Nimic nu doare mai tare si nu lasa urme mai adanc decat singuratatea! ;)

PS: Nu ma intelegeti gresit! Poate mesajul postarii e un pic cam trist, dar nu are nimic de-aface cu tristetea, ba chiar, este un mesaj optimist! V-am lasat ca e 2:20 iar maine am ore de la 7 ;)

Ei bine, povestea pe care vreau sa ve-o spun se intampla acum mult, mult timp, pe vremea cand magia basmelor mai exista, cand inca mai existau oammeni, copii si batrani, care sa le asculte,pe vremea cand Zana cea Buna venea la fetitele cuminti si le transforma in printese, si cand printi minunati isi luau printesele pe cai inaripari si le purtau in zbor, departe, peste sapte mari, si peste sapte tari, in castele de clestar, ascunse in varfuri de munte, inconjurate de nori de argint si marginite de paduri nesfarsite, in mijlocul carora se gaseau pomi cu fructe aurite...Aceasta este povestea unu print, pe care il vom numi "Printul", si a calatoriei lui pe drumul ce-l com numi: "viata".

A fost odata ca niciodata un un tinut fermcat p care locuitorii il numeau "Tara fericirii vesnice", in care niciun neajuns nu a existat vreodata. Iar tinutul acesta era condus de un Imparat bun, care avea un fiu. Iar fiul asta al lui era cel mai frumos flacau pe care l-au vazut Luna, Soarele si Stelele toate la olalta... si nu-i vorba... ca de frumos era frumos, dar si destept, curajos si marinimos, caci la binefaceri nimeni nu-l intrecea, si tot poporul il iubea si se bucura la gandul ca intr-o zi le va fii conducator....

Pe vremea cand era inca mic, Printului ii placea sa se joace cu ceilalti baieti de varsta lui de-a cavalerii, ii placea si carte, dar nici nu era treaba e la care sa se fi dat inapoi. Cea mai mare bucurie in ochii tatalui sau era sa-l vada crescand.

Timpul trece, si nimeni nu poate sa-l opreasca, iar printul nostru s-a facut flacau de-nsuratoare...

Si uite asa se duse el in fata tatalui sau si-i zse:

-Tata, inima-mi spune ca e vremea, sa plec in lume, sa-mi gasesc si eu o mireasa, care sa-mi fie aproape si p care s-o iubesc atat eu cat si tu si toata tara, caci nu incape vorba, va fi vrednica.

Vestea il izbi ca un pumnal pe Imparat, caci el fusese plecat si el stia cum e in afara "Tarii fericirii venice", si nu vroia ca si fiul sau sa treaca prin asta:

-Nu pot zice nimic fiule, caci e alegerea ta, dar eu te imbiu sa ramai cu mine aici si sa-ti gasesti o fata de aici, caci dincolo nu e ca aici, esti brav, esti istet, dar nu esti pregatit, caci "viata" este rea! Dincolo exista Minciuna, o bestie cu multe capete, Ura, Flacara Ce Nu Se Stinge Niciodata, si Durerea, cel mai crud ddintre monstri... odata ce ai dat ochii macar o clipita cu el, nu o sa mai fii niciodata la fel! Sfatul meu este evita-le si o sati fie mai bine....

Dar Printul nici nu vroia sa auda, caci liberatea ii acaparase sufletul...

Era liber acum, putea face tot ce vroia... tot ce nu se gandise macar ca poate...Liberatatea are un gust ciudat. Dar si un pret mare...

Si a plecat printul nostru, si a umblat in cele patru zari, pana ce a ajuns el in tara care i sa parut lui cea mai potrivita. Dar multe minunatii i-a mai fost dat sa vada... Oameni atat de simpli, incat nici nu aveau nevoie sa munceasca, si atat de putin orgoliosi, incat, acceptau orice le dadeau straini cand treceau pe langa ei. Fete din ochii carora curgeau margariatre cum nu mai vazuse el vreodata... si cate si mai cate...

Numai ce ajunsese in Tara Fericirii Scumpe, Printul si-a si gasit aleasa... Caci tare frumoasa mai era: avea parul lung si negru ca abanosul, ochii verzi ca inima padurii si buzele trandafirii ca rozele cele mai scumpe...

Printul se indragostise... Sau cel putin asa credea, nu era sigur, caci la drept vorbind... nimeni nu i-a explicat ce-i aia dragostea... De unde o iei, ce faci cu ea... Dar el avea incredere in viitor, si viitoru-i parea mai stralucitor ca niciodata....

[Aceasta e prima parte din Povestea Povestilor Adevarate sau Realitatea mascata de vis... cam ambiguu... dar sunt deschis la propuneri :D... nu va pot spune inca cum e finalul pentru ca: 1. nu l-am scris inca. 2. ar stica tot famecul. Promit ca o voi termina in maxim o saptamana.]

Tomodachi

Probabil o sa va intrebati ce inseamna titlul... o sa va scutesc de o bataie de cap: "Prieten".

De ce am scris cu majuscula? Pentru ca "Prietenia" se scrie cu litera mare... asa ar trebui... si tot asa ar trebui sa se scrie i prieten...

Va si vad stramband din nas: "Omul asta a inncebunit de tot?! Altceva mai bun nu are de facut decat sa scrie despre ceva asa banal cum e prietenia..?" Dar aici va inselati... Vedeti aici e buba: Ca sa fie banala, prietenia trebuie sa ceva comun. Si nu e! Pentru ca ai mai multe sanse sa gasesti o valiza plina cu bani uitata in gara, dupa doua saptamani, decat ca persoana cea mai apropiata tie sa-ti  fie prieten adevarat... Trist!

Zambete si fericire...toate bune si frumoase... Dar cum e cand cineva te minte in fata, cu un zambet nonsalant? Doare nu? Sau.. Cum e cand cineva se preface ca iti este prieten  ca mai apoi "sa te injughie pe la spate"? Stiu suna prea melodramatic...Dar lucrurile asa stau cu adevarat...

Daca stai si te gandesti, inevitabil ajungi la urmmatoarea intrebare: Care este adevarata menire a prietenilor?

Eu consider ca un prieten ar trebui sa-ti fie aproape atunci cand ti-e greu, ar trebui sa te sustina! Nu sa te lase exact cand iti este ai greu... Si sincer am ajuns sa cred ca prietenii sunt un fel "fata morgana". Niste iluzii... Prietenii sunt niste creatii ale mintii noastre proiectate pe unele pesoane... Pentru ca altfel nu vad cum... Toti suntem de acord cu ceea ce am spus eu mai devreme...Ba chiar unii ar mai sii adauga... Insa toti ne comportam exact vice-versa.

In conditiile de fata, ce pot sa mai adaug, eu sau oricare altul....

Nimic.

Mai trebui doar sa incercam sa cautam solutii...

Autoizolarea nu e buna! Increderea in ceilalti iarasi nu e buna! Ar trebui sa ne facem un chestionar, un formular de membru, cu care sa umblam dupa noi si sa-l dam oamenilor sa-l competeze, ca sa ne selectam prietenii?

Friend, ami, amigo, freud, tomodachi, amico, prieten, spune-i cum vrei, oricum e o minciuna...